Sursa: www.tvr.ro
Guvernele din întreaga lume pierd teren în faţa populaţiei. Un studiu realizat de Barometrul internaţional Edelman Trust arată că oamenii nu mai au încredere în cei care îi conduc. Din studiul comandat de BBC reiese că executivele sunt vinovate de haosul financiar şi politic din 2011.Criza a lovit în plin populaţia care în cele mai multe cazuri a reacţionat violent în faţa măsurilor de austeritate pe care le-au propus guvernele. Anul trecut a fost însă cel mai dur pentru politicienii din întreaga lume a căror credibilitate este în cădere liberă. Studiul efectuat de Edelman trust în 25 de state de pe glob relevă ca la nivel global încrederea populaţiei în cei care îi conduc a scăzut cu 9 procente ajungând la 43% şi asta numai într-un an. Nici mediul de afaceri nu mai este văzut cu ochi buni, în special în statele din zona euro. În Spania, Franţa şi Germania încrederea în oamenii de afaceri a înregistrat scăderi considerabile. Totuşi pierderile la acest capitol per ansamblu sunt mai mici comparativ cu îndoielile populaţiei faţă de guverne. Cu alte cuvinte, spun experţii barometrului, speranţa oamenilor de a ieşi din criză ar veni tot dinspre mediul de afaceri direct interesat să treacă peste această depresiune financiară cât mai repede. În tot acest tablou gri, singura ţară din lume care se bucura de o creştere semnificativă a încrederii în acest sector este China - de la 61%, la 71. Studiul Edelman mai arată că din ce în ce mai multă lume se informează direct de pe reţelele de socializare şi bloguri. Totuşi presa, a IV-a putere în orice stat democrat, se bucură în continuare de încrederea publicului larg. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 25.000 de persoane din întreaga lume.