Cauta in stirile zilei

 

Publicitate

Bistriţa-Năsăud: Peste 2.000 de voturi diferenţă între primii clasaţi la Bistriţa

Sursa: ROMPRES

Biroul Electoral Municipal (BEM) a confirmat că pentru Primăria Bistriţa, cei care vor merge în turul al doilea sunt actualul primar, Vasile Moldovan (PD-L), şi senatorul Ovidiu Creţu (PSD), între care există o diferenţă de peste 2.000 de voturi, transmite corespondentul ROMPRES.

Potrivit BEM, Moldovan a obţinut 8.781 de voturi, iar Creţu, 6.588 de voturi. Următorii clasaţi au fost deputatul Ioan Turc (PNL), cu 5.280 voturi, Mihail Belei (PRM), cu 979 voturi, Alexandru Toniuc (PER), cu 710 voturi, independentul Gelu Drăgan, cu 676 voturi, Ionel Tompa (PC), cu 626 voturi, Anton Dragotă (PNG), cu 379 voturi, Zachei Ceoarec (PNDC), cu 178 voturi, şi Ioan Conon (PNŢCD), cu 128 voturi.

Viitorul Consiliu Local al municipiului Bistriţa va fi format din opt consilieri PD-L (faţă de actualul număr de şapte), şapte consilieri PSD (faţă de cei cinci pe care îi are în prezent), cinci consilieri PNL (în prezent au şase) şi un consilier UDMR (faţă de două mandate, cât are uniunea în prezent).

Din cei peste 74.000 de bistriţeni cu drept de vot, mai puţin de 25.000 s-au prezentat, duminică, la urne. În urma numărării voturilor, BEM a anulat 477 de buletine.

Alte stiri din categoria - Alegeri