Cauta in stirile zilei

 

Publicitate

Laszlo Borbely susţine că, indiferent de rezultat, are sufletul împăcat

Sursa: ROMPRES Candidatul UDMR la Primăria Târgu Mureş, Laszlo Borbely, a declarat, în noaptea de duminică spre luni, imediat după aflarea rezultatelor numărătorii paralele a voturilor de către partidele politice, care l-au dat câştigător pe actualul primar Dorin Florea, că indiferent de rezultat, are sufletul împăcat, transmite corespondentul ROMPRES.

Reprezentantul UDMR a spus că, în ultimele zile, a fost dezgustat de 'lucruri care au depăşit orice limită în ce priveşte ilegalităţi care, începând cu afişe, megafoane, încercări disperate din partea unora care au simţit că o să piardă' şi cei care folosesc asemenea metode nu vor izbândi.

'Cred că acest oraş merită mai mult. Indiferent de rezultat, am sufletul împăcat. Această candidatură a fost o experienţă unică şi am avut o ofertă pe care am lansat-o acum un an târgumureşenilor, pentru a încerca să schimbăm împreună în bine acest oraş. Această schimbare în bine, cum văd eu, ar trebui să însemne nu promisiuni deşarte, nu demagogie, nu frică, ci un oraş liber, care gândeşte care este european, de care să fim mândri. Cred că acesta este în continuare şansa Târgu Mureşului', a afirmat Borbely.

Acesta a transmis alegătorilor că oferă în continuare oferta respectivă şi dorinţa de a crede în idealuri.

'Cred în aceste idealuri, am crezut şi în '90 şi nimeni nu poate să îmi explice că se poate altfel, chiar dacă unii, prin înşelăciune şi fals, ajung la putere. Se poate şi să dea Dumnezeu să putem demonstra acest lucru împreună', a afirmat Laszlo Borbely.

Alte stiri din categoria - Alegeri