Cauta in stirile zilei

 

Publicitate

Acţiuni electorale ale candidaţilior PNL

Sursa: ROMPRES

Candidatul PNL pentru primăria oraşului Drăgăneşti-Olt, Ghiţă Sorin, şi-a propus modernizarea centrului civic al oraşului prin finalizarea noii construcţii a Primăriei şi prin realizarea unui parc de joacă pentru copii.

Pentru medicii Centrului de sănătate din Drăgăneşti-Olt va da în folosinţă până la sfârşitul anului 2008 patru apartamente.

Aceste acţiuni sunt aşteptate de mai mulţi ani de locuitorii oraşului Drăgăneşti-Olt

Şurlea Gheorghe, candidatul PNL pentru Primăria comunei Grădinari, judeţul Olt, are prevăzut în programul său electoral înfiinţarea unui centru de preluare şi prelucrare a legumelor şi fructelor. Realizarea acestui centru atrage investiţii şi asigură locuri de muncă pentru locuitorii comunei. Alegătorii apreciază cum se cuvine acţiunea candidatului lor.

Partidul Naţional Liberal a continuat seria de lansări a candidaţilor pentru primăriile din judeţul Constanţa cu prezentarea candidatului Adam Ion pentru primaria comunei Comana
Susţinătorii candidatului Adam Ion s-au bucurat de prezenţa liberalilor din filiala Constanţa, preşedintele organizaţiei PNL Constanţa deputatul Gheorghe Dragomir şi consilierul judeţean Gabriel Monea, dar şi de spectacolul oferit de Trupa Fantazzio.

Partidul Naţional Liberal, filiala Constanţa, a încheiat ziua de 2 mai 2008, cu lansarea candidatului pentru funcţia de primar a comunei Independenţa, domnul Tică Jan.

Prezentarea candidatului şi a echipei sale de consilieri a fost urmată de un spectacol oferit locuitorilor comunei Independenţa de către Partidul Naţional Liberal.

Susţinătorii candidatului Tică Jan s-au bucurat de prezenţa liberalilor din filiala Constanţa, preşedintele organizaţiei PNL Constanţa deputatul Gheorghe Dragomir şi consilierul judeţean Gabriel Monea, dar şi de spectacolul oferit de Trupa Fantazzio şi solistul Ion Amititeloaie.