Cauta in stirile zilei

 

Publicitate

FMI reclamă ritmul lent de absorbţie a fondurilor europene în România

Sursa: www.tvr.ro

La o întâlnire pe care a avut-o astăzi cu patronatele, Jeffrey Franks s-a declarat îngrijorat de ritmul lent în care banii de la Bruxelles sunt atraşi în ţara noastră. Oamenii de afaceri au profitat de întâlnirea cu delegaţia FMI şi nu au ezitat să se plângă de faptul că Executivul nu le plăteşte datoriile de miliarde, fapt ce generează blocaj financiar în piaţă. Potrivit datelor Ministerului de Finanţe, nivelul datoriilor statului către privaţi se învârte în jurul sumei de 2 miliarde de lei. Patronii spun însă că datoriile sunt mult mai mari şi că oricum Executivul nu dă semne că ar dori să le plătească. Oamenii de afaceri s-au plâns reprezentanţilor FMI şi au primit promisiunea că lucrurile se vor rezolva.