Sursa: www.tvr.ro
Patronul grupării Unirea Urziceni, Dumitru Bucşaru, s-a arătat deranjat, marţi, într-o emisiune televizată, de reacţiile apărute după ce a decis să renunţe la finanţarea formaţiei, menţionând că nu este dispus să se mai sacrifice pentru o echipă în care a investit oricum foarte mulţi bani. "Îmi cer scuze da, şi ce să fac? Să mă sacrific pentru nişte speranţe pe care şi le-au pus ei (n.r. - oamenii)? Dar unde aţi fost când am băgat 10-15 milioane în baza de pregătire, când nu avea nimeni bază? Nu pot să mai ajut echipa şi ce vreţi să fac, să-mi sacrific viaţa pentru speranţele unor oameni? Şi cine şi-a pus speranta, cei care nu au plătit niciun bilet la Urziceni? Nu vreţi să-mi daţi şi vreo doi ani de închisoare? Sunt cumva vreun criminal că nu continui? A apreciat cineva ce am făcut la Urziceni?! Am mers până aici şi nu vreau să mai merg, e vreo problemă? Văd că se spune mereu că am câştigat 20 de milioane de euro, vreţi să dau banii înapoi!?", a spus iritat Dumitru Bucşaru. Referitor la declaraţia făcută de preşedintele FRF, Mircea Sandu, care a precizat că nu a mai întâlnit o situaţie precum cea de la Urziceni, Bucşaru a precizat: "Preşedintele federatiei să-şi vadă de federaţia lui, să nu mai comenteze de cluburile din România! Este primul preşedinte de federaţie şi de ligă, care comentează cluburile, ei. Să se ocupe de federaţiile lor, să conducă, să administreze banii de la federaţiile lor... Pe ce socoteală am câştigat eu 27 de milioane de euro? Pe socoteala lor, probabil. Dar banii pe care i-am băgat 4-7 ani, unde sunt banii ăia? Sunt în bar, în stadion? Am câştigat 20 de milioane, parcă i-am furat de la cineva, aşa vorbiţi. Vreţi să dau banii înapoi, îi vrea cineva banii aceştia înapoi!?"