Sursa: www.tvr.ro
Horia Tecău şi americanca Bethanie Mattek-Sands au câştigat duminică Grand Slamul de la Australian Open la dublu mix, după ce au învins în finală perechea Elena Vesnina/Leander Paes (Rusia/India), scor 6-3, 5-7, 10-3.Primul titlu de Grand Slam din cariera lui Horia Tecău a venit la capătul unui meci care a durat aproximativ o oră şi 45 de minute şi îi va aduce românului un premiu în valoare de 67.750 de dolari australieni. Acest premiu se adaugă celor 113.625 de dolari australieni obţinuţi în urma atingerii semifinalelor în proba de dublu, alături de suedezul Robert Lindstedt."Este un sentiment minunat. Este foarte greu să câştigi un astfel de titlu. Am jucat două finale până acum şi mă bucur că în sfârşit am câştigat una. Sunt puţin grăbit, trebuie să fug la aeroport în jumătate de oră, dar va mai dura ceva acest sentiment şi vreau să mă bucur de el. Este bine că am spart gheaţa, mai ales că ştiu cât de greu este. De acum înainte sper să vină şi alte titluri. Bethanie m-a ajutat să lupt în semifinale. Acum în finală, Leander şi Elena au fost jucători foarte buni. Ei au revenit în setul doi, dar este un sentiment mai frumos atunci când câştigi după o luptă grea", a declarat Tecău pentru site-ul oficial al competiţiei, citat de Mediafax."E incredibil. Vreau să-i mulţumesc lui Horia pentru că m-a dus pînă aici. E prima mea finală, dar şi primul trofeu, sper să mai vină şi altele. Mă bucur că am cîştigat, mai ales că era să nu jucăm împreună. Australia e locul meu preferat, iubesc Melbourne-ul", a spus şi Bethanie Mattek-Sands. Singurul tenismen român care reuşea performanţa de a cuceri un titlu la dublu mix era Ilie Năstase, la Wimbledon, în 1970 şi 1972, alături de o altă americancă, Rosemary Casals.Iată şi numele celorlalţi români care au disputat o finală de Grand Slam, la dublu mix: Christian Caralulis (Roland Garros, 1947), Ion Ţiriac (1967-Roland Garros), Ilie Năstase (US Open, 1972), Florenţa Mihai (Roland Garros, 1977), Virginia Ruzici (Roland Garros-1978) şi cuplul Ion Ţiriac/Virginia Ruzici (Roland Garros-1979).